Eu: Ce este fericirea?
R.M: Daca un om crede ca fericirea sa depinde de cauze exterioare si de ceea ce el poseda, este evident sa traga concluzia ca fericirea va creste pe masura ce el va poseda mai mult si se va micsora proportional cu diminuarea acestor posesiuni. In consecinta, daca el nu mai poseda nimic, fericirea sa va fi redusa la zero. Ori, ce sentiment incearca omul de fapt? Ce spune in acest sens experienta sa?
In somnul profund, omul nu poseda nimic, nici chiar corpul sau. Si in loc de a fi nenorocit, el este pe deplin fericit. Noi toti dorim sa dormim profund. In consecinta, fericirea este inerenta omului si nu depinde de cauze exterioare.
Viata nu exista decat in prezent 
25 octombrie 2008 la 10:11 pm
Somnul profund, cel fara vise, nu implica oare si absenta constiiintei?
Ori daca nu esti constient, lucid, treaz, chiar daca exista fericire acolo, cum o poti savura, cum o poti trai?
Poate ca fericirea este ceva ce nu depinde de exterior – poti fi fericit imaginandu-ti divese lucruri – dar in mod cert ea implica constientizare.
Sau putem fi fericiti fara sa fim constienti de asta?
Eh, zice Ramana ca noi toti dorim sa dormim profund!
Oare nu e doar cautarea unui refugiu in pacea incostientei, nu e oare o fuga de realitate, de viata?
Evident ca nu in ce avem sta fericirea, dar tot ce ne pune in fata viata poate fi motiv de fericire – reala si nu imaginata, impartasita si nu visata.
Trairea ei, intesitatea ei depinde de noi in mare masura … si legat de intensitate … cica marea fericire se naste din micile fericiri!
29 octombrie 2008 la 10:47 am
Somnul profund este cel mai elocvent exemplu – ramane insa doar un exemplu. In somn profund te desprinzi de iluzia traiului din lumea fizica si ajungi mai adanc in interiorul tau. Acolo unde se afla de fapt fericirea. De aici si exemplul dat.
Iar logica ii e perfecta – fericirea nu depinde de cauze exterioare. Cauzele exterioare: lucruri, dorinte, oameni – nu ne aduc fericirea ci doar o exaltare de moment. De cate ori nu ai primit ce ti-ai dorit? Ai ramas fericit? Nu.. a trecut in 5 minute, poate o zi..
Cautarea fericirii in lucrurile din afara noastra face jocul lumii asteia. Dar e doar un joc, o iluzie.
29 octombrie 2008 la 11:22 pm
Avand in vedere ca in somnul profund nu esti constient nu poti face decat speculatii despre ce se petrece atunci; starea asta de inconstienta inerta se aseamana cumva cu neclintirea si absenta constiintei si a vietii ce o vezi la un mort. E mortul fericit? Cine-ti pare mai fericit un om care doarme sau unul care a intanit ceva ce i-a declansat exaltarea de moment de care vorbesti?
Cand ceea ce traiesti tu poate fi numit fericire, atunci cand dormi cu sforaituri sau atunci cand esti agatata-n „carpa”?
Tot ce-i viu cauta fericirea (fiecare pe masura sa probabil) … sau crezi cumva ca e o „emotie” inalta, daruita doar oamenilor, doar unora dintre oameni; restul sunt vanatori de placeri?
Se poate numi fericire ce traieste porcul dupa ce a mancat oala de laturi grase si e satul?
Iar daca fericirea e in interior de ce nu o ai mereu?
Si odata traita, deci descoperita, de ce nu se pastreaza pentru totdeauna?
Dar de ce ar fi eterna?
Nu e in legea firii ca orice are un inceput sa aiba si un sfarsit?!
Viata nuexistadecat in prezent, zici tu. Pai atunic nici nu conteaza cat dureaza fericirea asta … important e s-o traiesc acum!
De ar fi joc, care-i problema?
Si iluzie de-ar fi nu m-ar deranja; daca ma simt bine muscand dintr-o gutuie, conteaza oare daca placerea, mica fericire ce o simt, se datoreaza mintii mele ce-si inchipuie totul sau unor compusi organici ce-mi stimuleaza papilele gustative intr-un mod aparte?
Deci nu conteaza daca e real ori inchipuit, nici daca e in interior ori afara, orice poate trezi acum in mine fericirea e de cautat !
3 noiembrie 2008 la 3:33 am
Un om care priveste un apus de soare in desert poate fi fericit, la fel ca alt om care mananca un mar, citeste o carte sau se plimba prin parc.
Fericirea e subiectiva, depinde de fiecare om in parte, de experientele si trairile lui. Intr-adevar e posibil sa fi fericit fara sa ai un scop atasat, sau sa faci vreo actiune (cu toate ca se intampla mai rar).
„In somnul profund, omul nu poseda nimic, nici chiar corpul sau. Si in loc de a fi nenorocit, el este pe deplin fericit. Noi toti dorim sa dormim profund. In consecinta, fericirea este inerenta omului si nu depinde de cauze exterioare.”
De ce ar trebui sa fie nenoricit un om care doarme [profund] ?
Cum zice si busuioc, faptul ca o persoana este inconstienta cand doarme [profund] este o speculatie ca omul este fericit atunci. Consecinta dedusa dedusa pe baza unei speculatii duce la o concluzie falsa sau incerta.
O alta varianta ar fi ca persoana sa fie viseze lucid in timp ce doarme profund. In acea stare se poate spune ca ar fi fericita deoarece ar putea manipula realitatea visului dupa cum doreste. Ar fi un fel de „zeu omnipotent” in visul lui.
Dar ce se face cand se trezeste si constientizeaza ca acea fericire este tocmai dependenta de visul lucid? Isi da seama ca tot depinde de o cauza.
4 noiembrie 2008 la 1:35 am
Busuioc:
Tot ce e viu si cu constiinta cauta intr-adevar fericirea; si toti avem dreptul la ea si ne e tangibila – daca o cautam unde trebuie. Iar cautarea in lumea materiala nu duce nicaieri. Si odata realizat Sinele atunci e realizata eterna fericire perfecta – Asa spun oamenii desavarsiti. Iar intuitia si inima mea cred in asta, la fel cum cred si in existenta unui rol deosebit al constiintei si al sufletului nostru – nu doar banala lume inconjuratoare – ci extazul sfintilor.
Starea de somn profund fara vise avand pastrata totodata constiinta TREAZA este de fapt o stare de extaz (Samadhi)
Si ca sa raspund la intrebarea lui selfhelp (mai intai il invit sa mai citeasca o data postarea), in cuvintele aceluiasi intelept, muuult mai bine decat as putea eu:
„… Cel nascut este doar corpul. Corpul este o creatie a eului. Dar existenta eului este rar perceputa in absenta corpului. Se identifica aproape mereu cu corpul. Ori gandirea este aceea care discerne. Trebuie ca omul care rationeaza sa se intrebe daca era constient de corpul sau atunci cand dormea profund. De ce il simte totusi in stare de veghe? Desi corpul sau nu a fost resimtit in timpul somnului profund, Sinele nu a incetat sa existe. Ce era acest om in timpul somnului profund? Si ce este el in stare de veghe? Eul apare si urmeaza trezirea. Odata cu el apar si gandurile. Trebuie aflat cui apartin aceste ganduri. De unde provin ele? Ele trebuie sa provina din Sinele constient. Faptul de a-ti da seama de aceasta, chiar vag, ajuta la provocarea stingerii eului. Numai dupa aceea realizarea unicei Existente infinite devine posibila. In aceasta stare nu mai exista alte individualitati decat Existenta eterna. Nu mai este loc pentru ganduri. Daca cineva crede ca este nascut, nu poate evita teama de moarte. Sa caute deci sa afle daca el a fost vreodata nascut, sau daca Sinele a fost obiectul unei nasteri. El va descoperi ca Sinele exista dintotdeauna, ca trupul care a luat nastere poate sa se reduca in final la un gand si ca de fapt, interventia gandurilor este la originea tuturor framantarilor.
Gandurile nu sunt decat vasane(predispozitii) care s-au acumulat in cursul nenumaratelor vieti anterioare. Scopul este de a le anihila. Starea libera de orice predispozitii este starea de Puritate originara si eterna.”
6 noiembrie 2008 la 1:02 pm
Selfhelp:
E clar ca nu era vorba de vise, nici macar de vise lucide.
Pastrarea constientei continue in starea de veghe e o problema, deci atunci cand frecventa undelor cerebrale e destul de inalta.
Cu atat mai dificila e situatia cand aceasta frecventa scade si intram in reverie, apoi adormim si visam; intr-un final – la frecventele cele mai joase ale undelor cerebrale – nu mai exista o viata interioara ce mai poate fi constientizata cu mintea, traim somnul fara vise. Nu avem de acolo nicio amintire, iar pastrarea constientei acolo, de unde nu avem in mod obisnuit nimic, e o provocare pentru exploratorul constiintei.
Sa fie aici fericirea? Deja asta orienteaza discutia spre orizonturi prea indepartate, iar ceea ce vedem noi sau au vazut altii la orizont uneori poate fi doar miraj.
Miraj:
Placere, fericire, extaz (Samadhi?!), beatitudine (Ananda!).
Trepte, pasi … trecerea de la una la alta facandu-se prin intensitatea trairii, gradul de constientizare si de dizolvare a individualitatii …
Daca tot apar cuvinte din zona spiritualitatii indiene, de ce oare e omis acela care e indicat de un intelept indian drept cauza a fericirii si anume santosa – multumirea?
Sau ideea de cale te face sa-ti inchipui cumva ca mergi pe un drum si cu ochii dupa sfarsitul acestuia poti uita, omite si ignora inceputul?
Sufletul e pamant, in el avem fiecare cateva seminte si prin tot ce facem bun in viata udam acest pamant, facem sa germineze, sa creasca, sa inmugureasca si sa infloreasca aceste seminte. Sunt oameni ce au inflorit din plin desi nu sunt constienti in vise si nici mai adanc de atat. Acesti oameni sunt multumiti si fericiti cu siguranta.
Pentru Univers nu conteaza cat de lucid esti in timpul somnului ci cat de mult bine si cat de putin rau faci lumii si tie insuti cand esti treaz!
Deci se zice ca din multumire se naste fericirea, cu cat esti mai multumit,cu atat esti mai fericit.
Multumirea poate fi atinsa prin satisfacerea unor nevoi – de diverse feluri si nivele, in functie de felul si nivelul fiecaruia – deci nu avem fericire ci fericiri.
De asemenea ea poate fi o atitudine constienta a mintii care, daca e cultivata cu perseverenta, produce o fericire, una, aceeasi mereu. Atunci tot ce-ti vine in cale e binevenit, totul e asa cum e dat sa fie.
Iar cuvintele aceluiasi intelept complica si mai muuult problema:
Daca totul e creatia eului atunci si aceste ganduri scrise aici tot eu le-am creeat.
Dar care eu, eu care scriu sau eu care citesc?
Tu esti rodul eului meu sau eu sunt rodul eului tau?
Daca in somnul fara vise aceasta creatie inceteaza cum e posibil ca sa te trezeasca ceva din somn fara sa vrei?
Cum te mai poti trezi?
Ce se petrece cand adoarme altcineva, nu eu?
Daca el e eu si eu sunt produsul sau, eu voi disparea?
Si daca eu sunt cel ce creeaza totul, orice altceva in afara lui eu fiind o plasmuire, atunci e o iluzie si mosul simpatic care si-a trait viata la Arunachala. Nu exista nicio diferenta deci intre el si betivanul ce-mi zicea saptamana trecuta ca fericirea e la fundul unei sticle plina cu vin. La fel de iluzorie e intelepciunea amandurora!
Inima ta simte ceva zici?
Ceva este … si-i o sursa de fericire senina, dar cuvintele despre acest „ceva” pe langa faptul ca misca sufletul (lucru bun) fac ca mintea sa-si structureze o imagine pe care s-o viseze, sa si-o inchipuie si s-o traiasca iluzoriu – un extaz surogat pe care il iei de bun daca nu ai constientizat cat de aproape esti deseori de „ceva”, daca nu poti pastra clare in inima semnele intalnirii cu acest „ceva”, semne ce-ti permit sa-l re-cunosti mereu, din ce in ce mai usor, sub orice forma ti-ar iesi in fata. Aici cel mai des cel ce cauta se confrunta cu capcana ignorantei, definita nu ca absenta cunoasterii ci ca confuzie, confunda imaginea din mintea sa, atat de „vie” si de bine structurata de ani de teorie si practica cu simpla realitate. Si-i plina lumea de confuzi …
Lumea exista!
Nu ai facut-o tu, nici eu!
Nu e creatia mea nici Soarele, nici Luna, norii de pe cer la apus nu i-ai facut tu, nici eu.
Nu eu am inventat gustul dulce al mierii, nu tu ai creeat mirosul iasomiei.
Lumea a existat cu mult inaintea noastra si o sa existe si dupa ce noi vom fertiliza lanuri de grau.
Nu sunt eu nici tu cel mai important lucru pe lumea asta!
Nu te hrani cu iluzii, e ceva viu in tine, traieste!
Viata nu e miraj, ai o lista lunga de lucruri de facut in ea, treci la treaba!
Te salut cu drag!
18 noiembrie 2008 la 11:36 pm
Gata?
Deja?
😉
16 decembrie 2008 la 9:24 am
Hey! Diana, mai treci si tu pe blog si mai arunca cateva cuvinte! … Alex Cinca 😉